Alune si esenta de vanilie

    Nu greşim decât prin ceea ce am lăsat să fie slab în sufletul nostru.Azi sunt melanconica..azi imi iau lumea in cap..azi..azi simt ca te iubesc din ce in ce mai mult..Fructul esential al sufletului este adevarul,atunci de ce nu pot sa il scuip afara?De ce ma tem?De ce?Chinul asta.. un proces de aclimatizare care pregăteşte sufletul pentru altă lume amarnică,ma macina,ma roade.
  Am invata ca atunci cand viseaza omul nu se indoieste niciodata.Vreau sa te visez.Vreau sa fie asa.
Sa ramanem acolo pentru totdeauna.

Esti atat de jos ca aici unde esti,aerul este foarte greu de respirat.E ca si cum te afunzi intr-un ocean si nu mai ajungi la capat.Acel sentiment care iti rascoleste stomacul si te simti atat de rau incat tremuri.Curajul este singurul care stie ca ti-e frica.Nu stii ce sa faci,te gandesti la consecinte dar frica parca tot nu dispare.Opusul dragostei nu este ura, ci indiferenta.Daca ai fi constient de indiferenta pe care o emani in jurul tau,ai schimba ceva?

Pustiu

        De dimineata miroase a ploaie.
 In incapere se simte din plin mirosul de piatra uda,de pamant sapat;aerul e umed si rece si aspru,dar dulce.Respir adanc si merg pe varfuri catre fereastra,doar ca sa-mi lipesc nasul de suprafata rece.Simt cum respiratia mea inabuse geamul.Inchid ochii si ascult sunetul unui rapait usor care fosneste prin vant.Picaturile de ploaie sunt singurele care imi amintesc ca norii au batai de inima.Si ca si eu am.
       Intotdeauna imi pun intrebari despre picaturile de ploaie.
       Ma intreb cum de cad mereu,poticnindu-se de propriile lor picioare,rupandu-le,si uitand sa-si deschida parasutele cand coboara din cer spre un sfarsit nesigur .Ele par atat de fericite,desi drumul lor pana la spulberare e atat de scurt.Chiar si atunci cand cad izbindu-se de pamant,scot un sunet atat de linistitor si impacat.Mereu am iubit sa umblu desculta in ploaie,sa simt pe propria piele picaturile reci,dar calde cu fiinta mea.Si tu..tu vei fi pentru mereu pentru mine ca prima ploaie care mi-a inundat sufletul...

Frig

    "Reprimarea este o cale sigura catre autodistrugere, este o sinucidere lenta, dar absolut sigura, este o modalitate de a ne otravi viata...Nu este durere mai mare decat sa-ti amintesti de zilele fericite in vremuri de rastriste." Cand spui..gata!prea mult!Cand esti satul de toate ce te inconjoara si urlii si incerci sa fugi,dar totul te prinde din urma,te apuca si te mananca de viu.Exact ca un pui mic si inocent cu ochii iesiti de spaima,care stie ca urmeaza sa i se curme viata.Prea mult..
  In fiecare zi avem parte de prea multe lucruri.Prea mult stres.Prea mult egoism,care ne incojoara sufocandu-ne.Prea multa judecata.Prea mult fum si tigari.Prea putini visatori.Prea multa ura,ura care isi face loc in sufletul tau pana devine din simplu chirias..un locuitor permanent.Prea multa tristete acompaniata de prea multe inima zdrobite in picioare.Prea mult pesimist ne inunda din adancul sufletului.Prea multa galagie.Prea multe cuvinte dulci,prea putine adevarate.Prea multe suflete care se simt singure.Prea multe minciuni care ne bat pe rand cate un cui in suflet.Prea multe melodii care pastreaza amintiri bune,rele,detoate.Prea multa falsitate si prea multe fite.
Destul de mult..
   Si totusi,am parte de toate acestea in fiecare zi,chiar prea multa...
De ce nu putem pretuii lucrurile din care avem prea putin?De ce omul e animalul care seamana, care economiseste, care imbatraneste si moare. Universul e lipsit de sens.Avem prea putina intelege.Prea putina iubire.Prea putina fericire si prea putine impliniri.Prea putine zambete si chiar prea putine fete calde si prietenoase.Prea putina educatie.Prea putine resentimente si prea putina constienta.Prea putina lume pe care putem sa-i numim " prieteni adevarati" . Prea putin...
     Vreau sa evadez!Nu mai vreau sa fiu singura..

Pamflet

    Suntem inconjurati de lume,dar nu si de oameni.Omenia nu mai exista.Suntem doar niste papusi legate de propria sorta care ne joaca pe degete construindu-si propriul spectacol.Fete zambitoare care ascund un chip trist.Care ascund povesti nespuse,lacrimi ascunse si deseori suferinta cat incape.Cat poate ascunde un suflet pur si inocent?Cat poate rezista?Cum se presupune sa avem incredere in oameni,cand ei ne dezamagesc constant?Iti oferi inima,doar ca sa fie iar zbrobita.Ne inecam gandurile intr-un pahar de bere amar,ne aprindem speranta in fiecare tigara aprinsa,facem lucruri de moment ca sa uitam pentru o clipa realitatea care ne astepta.Ne inchidem ochii doar ca sa ne linistim sufletul,creeam vise si idealuri perfecte doar pentru un strop de liniste si fericire.Citim carti ale calor povesti ne fac sa speram,sa vrem lucruri sau momente care nu le putem avea defapt,care ne fac sa ramanem doar niste visatori cu ochii larg deschisi.
   Cazi,te ridici,treci mai departe doar ca sa fi iar doborat.Traim cu speranta ca dupa orice noapte grea,urmeaza o alta zi.Nu schimbam nimic,nu facem nimic,asteptam pur si simplu sa ni se implineasca visele si dorintele peste noapte,pana in momentul in care realizam ca ele s-au dus.

Guilt

Crede-ma atunci cand iti spun ca : Nu conteaza.Chiar nu conteaza pentru tine.Asa cum nu contez nici eu..        

     Nu cred ca poate intelege cineva cea ce simt,daca nu a trecut prin asta.E ca atunci cand stai pe marginea    stancii si privesti in jos,in gol,la marea inspumata cum se izbeste de tarm sarutandu-l suav.Nu se poate descrie sentimentul,se poate doar simtii.Iar eu nu pot sa explic de ce am facut asta,nu pot...Tot ce stiu este ca prin oricate brate am trecut,oricate buze am sarutat,mereu mi-am inchipuit ca sunt ale tale.Iar cand imi deschideam ochii...stomacul imi era intors pe dos de dezamagire.Am incercat sa simt altceva,ceva mai puternic decat ce simteam pentru tine,sa trec peste.Dar nu pot.Nimeni nu poate inlocuii buzele acelea calde si moi,cu gust dulce de vara.Nimeni nu ma poate imbratisa cum o faci tu,dandu-mi acel sentiment de siguranta si speranta.Nimeni nu poate inlocuii acel zambet si acei ochii care ma pot face sa uit de tot ce se intampla in jur,care ma duc intr-o stare de visare eterna.Te iubesc,chiar daca gresesc de multe ori,chiar daca pentru tine conteaza mai mult cea ce cred cei din jur despre mine.Tu stii cel mai bine ca eu nu sunt asa,sper...Voi fi mereu aici pentru tine,imi este greu sa recunosc,si doare sa recunosc asta,dar asta e adevarul.
                  Cel mai trist lucru din lume este sa iubesti pe cineva care te iubea odinioara......

14

      Soarele incepea sa strapunga intunericul atat de triumfator.Pentru o secunda imi inchid ochii si adorm.Ma trezesc simtind frigul cum imi impunge oasele si nu mai reusesc sa adorm.Cum sa adorm cand esti langa mine?Pentru o vreme buna,stau asa,intoarsa catre tine si te privesc.Somnul tau pare asa de usor..chiar si cand dormi esti atat de adorabil.Incerc sa ma uit si in alta parte,dar in jur sunt numai pereti albi.Atat.Si toata atentia mea,tot somnul meu se duce,doar pentru ca vreau sa te privesc.As vrea sa stiu,oare ce gandeste acum?Se gandeste la ce i-am scris?Da.Cel mai greu lucru pe care l-am facut in viata mea,cel mai chinuitor pentru inima mea care era gata sa crape de emotie.Sunt mandra de mine,oarecum si nu as fi crezut ca voi fi mai usurata.Dar sunt.Simt ca acuma stie totul,acuma totul depinde de el.De ce simte si de ce vrea.Ma aplec incet si il sarut pe frunte.Parca e un ingeras.Unul care stie sa provoace suferinta,chiar fara sa vrea.Il ating pe nas si observ ca e rece,ca si mine.Toti suntem inghetati.Isi misca usor buzele,deschide ochii si ma priveste delung...I-as zice ca imi doresc macar un ultim sarut,chiar daca ma va rascolii pe interior,macar atat.Dar nu.Ma intorc cu spatele la el si incerc sa dorm,fara sa reusesc,stau si privesc peretii albi din jurul meu.S-a terminat jocul,iar acuma tu decizi cum se termina.Si mai retraim clipa inca odata.Si inca odata.De data asta,nu numai tu esti cel care ma tine treaza,ci si parfumul care imi invaluie corpul si simt ca ma duce in nirvana.E prea mult pentru mine.

Crap

 Ce sunt eu in mintea ta?O bucata de carne care la inceput pare buna,frageda,dar dupa ce te plictisesti de ea,o vezi putreda si stricata si o arunci,o distrugi,uiti de ea.Imi demonstrezi ca iti pasa,apoi te joci jocuri murdare cu mintea mea zi de zi,ma faci sa nu mai fiu eu in preajma ta si apoi...apoi devin iar acel nimic,acel ambalaj de care nu mai ai nevoie ca nu mai e colorat,gasesti mereu altceva,sau pe altcineva in care sa iti clatesti ochii.Daca as putea,as lua totul inapoi.Chiar si mie imi este greu sa cred,dar as face asta ca sa nu mai am nimic de la tine.Lucruri care ma framanta zi de zi,de fiecare data cand iti vad zambetul care imi patrunde mintea.Nu mai vreau,nu mai vreau sa fii centrul universului meu,care de cand este "construit" de tot ce apartine de tine,e cam sumbru si monoton si nu exista zi sa nu fie si melancolic.Starea aia de visare cu dorinta de izolare,de tot.Da!Viata este o furtuna si incerc din rasputeri sa invat sa dansez in ploaie,dar..furtuna asta nu mai pleaca.Parca totul este un vis,un vis care fuge de mine,ca iubirea care se naste pe neasteptate,e greu de lecuit.Melancolia ce o simt mereu,chiar si acum,e genul acela de melancolie care te copleseste si in centrul paradisului,oarecum,este fericirea de a fi trist.Singura fericire care o cunosc de la o vreme incoace.Durerea de a nu avea cea ce ne dorim este mult mai mare decat placerea de a avea..Si da,iata si acum sunt la fel de rau cum eram inainte.Se implineste un an de cand stau in anxietatea asta stupida si totusi inca sper.Mereu sper...dar sper degeaba.Viata ideala,cel putin din mintea mea,nu ar fi asa deloc.Daca as putea lua inapoi noptile acelea minunate petrecute cu tine,sau chiar zile normale petrecute cu tine,care chiar si acelea erau un lucru minunat,poate as putea sa fiu o alta persoana azi,poate.
           Acum,trezeste-ma te rog si spune-mi ca visez.Ca este el cel care ma iubeste si ca sunt o persoana neasteptat de fericita.Spune-mi ca visele mele,care si o farama mica de visare e buna ca un narcotic in doza mica,sunt reale,ca le pot atinge le pot degusta in orice clipa.Sa fie o casa mica,intr-un loc pustiu,departe de rautatea acida a lumii,pe un camp plin cu lalele,de toate culorile si soiurile.Asta imi doresc,tu,eu si ele.Si daca as vrea vreodata sa iubesti si pe altcineva cum ma iubesti pe mine,sunt de acord cu o conditie,sa aiba ochii mei si zambetul tau,sa alerge toata ziua in jurul casei,sa o certi cand isi lasa jucariile peste tot si...sa imi spuna: mami.

Rata care a distrus constructia

       Ma privesti de sus,ca si cum zilele noastre bune pentru noi chiar au apus.Cercul in care ma aflu ma sufoca,chiar ai devenit mai insensibil ca o roca?

     Mori sufocant de incet si astepti.Astepti sa dispari incat durerea sa nu mai existe.Oare mai exista?Nu simti nimic si fericirea e relativa.Apare,iar atunci cand apare o respingi ca si cum nu ai avea nevoie de ea.Esti..pierdut si singur,dar..nu iti pasa.