Alune si esenta de vanilie

    Nu greşim decât prin ceea ce am lăsat să fie slab în sufletul nostru.Azi sunt melanconica..azi imi iau lumea in cap..azi..azi simt ca te iubesc din ce in ce mai mult..Fructul esential al sufletului este adevarul,atunci de ce nu pot sa il scuip afara?De ce ma tem?De ce?Chinul asta.. un proces de aclimatizare care pregăteşte sufletul pentru altă lume amarnică,ma macina,ma roade.
  Am invata ca atunci cand viseaza omul nu se indoieste niciodata.Vreau sa te visez.Vreau sa fie asa.
Sa ramanem acolo pentru totdeauna.

Esti atat de jos ca aici unde esti,aerul este foarte greu de respirat.E ca si cum te afunzi intr-un ocean si nu mai ajungi la capat.Acel sentiment care iti rascoleste stomacul si te simti atat de rau incat tremuri.Curajul este singurul care stie ca ti-e frica.Nu stii ce sa faci,te gandesti la consecinte dar frica parca tot nu dispare.Opusul dragostei nu este ura, ci indiferenta.Daca ai fi constient de indiferenta pe care o emani in jurul tau,ai schimba ceva?

Pustiu

        De dimineata miroase a ploaie.
 In incapere se simte din plin mirosul de piatra uda,de pamant sapat;aerul e umed si rece si aspru,dar dulce.Respir adanc si merg pe varfuri catre fereastra,doar ca sa-mi lipesc nasul de suprafata rece.Simt cum respiratia mea inabuse geamul.Inchid ochii si ascult sunetul unui rapait usor care fosneste prin vant.Picaturile de ploaie sunt singurele care imi amintesc ca norii au batai de inima.Si ca si eu am.
       Intotdeauna imi pun intrebari despre picaturile de ploaie.
       Ma intreb cum de cad mereu,poticnindu-se de propriile lor picioare,rupandu-le,si uitand sa-si deschida parasutele cand coboara din cer spre un sfarsit nesigur .Ele par atat de fericite,desi drumul lor pana la spulberare e atat de scurt.Chiar si atunci cand cad izbindu-se de pamant,scot un sunet atat de linistitor si impacat.Mereu am iubit sa umblu desculta in ploaie,sa simt pe propria piele picaturile reci,dar calde cu fiinta mea.Si tu..tu vei fi pentru mereu pentru mine ca prima ploaie care mi-a inundat sufletul...

Frig

    "Reprimarea este o cale sigura catre autodistrugere, este o sinucidere lenta, dar absolut sigura, este o modalitate de a ne otravi viata...Nu este durere mai mare decat sa-ti amintesti de zilele fericite in vremuri de rastriste." Cand spui..gata!prea mult!Cand esti satul de toate ce te inconjoara si urlii si incerci sa fugi,dar totul te prinde din urma,te apuca si te mananca de viu.Exact ca un pui mic si inocent cu ochii iesiti de spaima,care stie ca urmeaza sa i se curme viata.Prea mult..
  In fiecare zi avem parte de prea multe lucruri.Prea mult stres.Prea mult egoism,care ne incojoara sufocandu-ne.Prea multa judecata.Prea mult fum si tigari.Prea putini visatori.Prea multa ura,ura care isi face loc in sufletul tau pana devine din simplu chirias..un locuitor permanent.Prea multa tristete acompaniata de prea multe inima zdrobite in picioare.Prea mult pesimist ne inunda din adancul sufletului.Prea multa galagie.Prea multe cuvinte dulci,prea putine adevarate.Prea multe suflete care se simt singure.Prea multe minciuni care ne bat pe rand cate un cui in suflet.Prea multe melodii care pastreaza amintiri bune,rele,detoate.Prea multa falsitate si prea multe fite.
Destul de mult..
   Si totusi,am parte de toate acestea in fiecare zi,chiar prea multa...
De ce nu putem pretuii lucrurile din care avem prea putin?De ce omul e animalul care seamana, care economiseste, care imbatraneste si moare. Universul e lipsit de sens.Avem prea putina intelege.Prea putina iubire.Prea putina fericire si prea putine impliniri.Prea putine zambete si chiar prea putine fete calde si prietenoase.Prea putina educatie.Prea putine resentimente si prea putina constienta.Prea putina lume pe care putem sa-i numim " prieteni adevarati" . Prea putin...
     Vreau sa evadez!Nu mai vreau sa fiu singura..

Pamflet

    Suntem inconjurati de lume,dar nu si de oameni.Omenia nu mai exista.Suntem doar niste papusi legate de propria sorta care ne joaca pe degete construindu-si propriul spectacol.Fete zambitoare care ascund un chip trist.Care ascund povesti nespuse,lacrimi ascunse si deseori suferinta cat incape.Cat poate ascunde un suflet pur si inocent?Cat poate rezista?Cum se presupune sa avem incredere in oameni,cand ei ne dezamagesc constant?Iti oferi inima,doar ca sa fie iar zbrobita.Ne inecam gandurile intr-un pahar de bere amar,ne aprindem speranta in fiecare tigara aprinsa,facem lucruri de moment ca sa uitam pentru o clipa realitatea care ne astepta.Ne inchidem ochii doar ca sa ne linistim sufletul,creeam vise si idealuri perfecte doar pentru un strop de liniste si fericire.Citim carti ale calor povesti ne fac sa speram,sa vrem lucruri sau momente care nu le putem avea defapt,care ne fac sa ramanem doar niste visatori cu ochii larg deschisi.
   Cazi,te ridici,treci mai departe doar ca sa fi iar doborat.Traim cu speranta ca dupa orice noapte grea,urmeaza o alta zi.Nu schimbam nimic,nu facem nimic,asteptam pur si simplu sa ni se implineasca visele si dorintele peste noapte,pana in momentul in care realizam ca ele s-au dus.