Era o zi superba de august.Ma plimbam pe marginea marii,suspinand melanconic.Soarele incepea sa apuna,iar razele sale atat de calde incepeau sa dispara,odata cu sperantele mele.In jurul meu este pustiu.Sunt singur si la fel este si sufletul meu.Zaresc in indepartare un cuplu care sta pe plaja.Trec pe langa ei,iar domnisoara din bratele barbatului mult mai invarsta decat ea, ma priveste insistent.Privirea ei mi se pare atat de cunoscuta..Parca am mai vazut-o undeva.Ma opresc pierdut in gandurile mele si cei doi ma privesc nedumeriti.Deodata imi aduc aminte.Privirea ei imi aduce aminte de Elena.Motivul pentru care ma aflu aici,azi,este ea.Totul a inceput in urma cu 8 luni de zile,nimic mai mult..nimic mai putin.Imi aduc aminte fiecare detaliu chiar si acuma.
Student in anul 2 la Facultatea de Arte Plastice,am cunoscut-o pe Elena.O tanara,inalta,supla,cu parul auriu si cu niste ochi de un albastru salbatic.Avea un talent nemaipomenit la pictura.Putea picta orice.Curand am ajuns sa ne cunoastem mai bine.Ea a inceput sa ia cursuri de muzica clasica cu mine,desi nu le prea intelegea,dar asa ne petreceam mai mult timp impreuna.Eu ma straduiam sa inteleg cursurile ei,care imi pareau atat de grele.Pana in ziua aceea nu as fi crezut ca as putea iubii atat pe cineva vreodata.Inainte de a o cunoaste eram genul de barbat care imi schimbam prietenele asa cum femeile isi schimba garderoba.Cu ea simteam ca nu vreau sa plec si nu vreau sa stau nici macar o secunda fara ea.Nu conta ce faceam cand eram cu ea,vroiam doar sa fiu acolo.Uneori stateam si o priveam ore in sir cum picteaza.Era ca un inger cazut pe pamant.Alteori ne uitam la filme de dragoste-preferatele ei-sau citeam carti precum "Love Story" sau "Ultima noapte de dragoste,prima noapte de razboi",erau preferatele ei.In decembrie,a primit o scrisoare de la o facultate foarte importanta din Canada,cum ca ar fi fost acceptata si trebuie sa plece imediat.Ne-am promis unul altuia ca ne vom intalnii,azi,25 august,pe aceasta plaja.Acuma stau..stau si astept.Este atat de liniste,ca pot sa imi aud inima care se zbate cu tristetea ce o apasa.Oare va venii?..Un sentiment ciudat care imi rascoleste tot corpul,imi spune ca nu.Raman in acelasi loc timp de cateva ore.Cand realizez ca nu are de gand sa vina...cad deodata in genunchi ca si cum m-ar fi rapus o sulita in inima.Singura femeie pe care am iubito cu toata inima m-a dezamagit...Cazut la pamant simt cum lacrimile mele ating nisipul atat de rar.Nu mai sunt om..si zac acolo trist si ingandurat pana cand soarele ma arde atat de tare ca sunt nevoit sa ma ridic si sa dispar.
